Kremlinul exclude o ANCHETĂ aviatică internațională în cazul morții lui Prigoijin, dar recunoaște, în premieră, posibile „atrocități deliberate”

Kremlinul exclude o ANCHETĂ aviatică internațională în cazul morții lui Prigoijin, dar recunoaște, în premieră, posibile atrocități deliberate
Publicat: 30/08/2023, 15:03
Actualizat: 30/08/2023, 15:05

Kremlinul a declarat miercuri, în premieră, că există posibilitatea ca prăbușirea avionului în care s-a aflat Evgheni Prigojin să fi fost rezultatul unui act deliberat, însă a punctat că nu va permite o investigație internațională privind cauzele accidentului aviatic.

„Este evident că sunt luate în considerare versiuni diferite, inclusiv versiunea – iar voi știți despre ce vorbesc – unei atrocități deliberate, să zicem”, le-a spus jurnaliștilor ruși Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de Reuters.

El a anunțat totodată că Rusia a informat autoritatea braziliană de investigare a accidentelor aviatice că „pentru moment” nu va desfăşura o anchetă în conformitate cu regulile internaţionale în cazul prăbuşirii avionului Embraer, de fabricaţie braziliană, în care a murit fostul șef al mercenarilor Wagner.

Prigojin, doi dintre comandanţii de top ai grupului său Wagner şi patru bodyguarzi s-au numărat printre cele 10 persoane care au murit când un avion Embraer Legacy 600 s-a prăbuşit la nord de Moscova săptămâna trecută.

 „Bucătarul lui Putin” a murit la exact două luni după ce a organizat o revoltă împotriva comandamentului militar rus

Rebeliunea inițiată de Prigojin a reprezentat cea mai mare provocare pentru conducerea preşedintelui Vladimir Putin de când a ajuns la putere în 1999.

Centrul brazilian pentru Cercetare şi Prevenire a Accidentelor Aeronautice (CENIPA) a declarat că s-ar alătura unei investigaţii conduse de Rusia, dacă ar fi invitat şi dacă ancheta s-ar desfăşura în conformitate cu regulile internaţionale.

Autoritatea de aviaţie a Rusiei nu este obligată să invite CENIPA, dar unii experţi spun că ar trebui, mai ales în condiţiile în care SUA şi alte guverne occidentale bănuiesc că Kremlinul s-ar afla în spatele prăbuşirii avionului, care, de altfel, are un istoric bun de siguranţă.

Zilele șefului Wagner erau „numărate” de Putin?

Părerea multora, atât dintre vocile apropiate Kremlinului, dar și ale Occidentului, rămâne însă aceea că Evgheni Prigojin a fost „executat” la ordinul lui Putin, după ce acum câteva luni a pornit o insurecție împotriva regimului.

Tentativa de lovitură de stat s-a sfârșit cu un așa-zis armistițiu, dar nu puțini se îndoiau de faptul că zilele șefului Wagner sunt numărate.

În numeroasele înregistrări video cu Evgheni Prigojin se poate vedea că șefului Wagner îi lipsea o falangă de la degetul inelar al mâinii stângi.

După scurta insurecție a lui Prigojin împotriva guvernului rus în iunie, grupul Wagner și-a mutat atenția de la Ucraina către operațiunile sale în națiunile africane.

Prigojin tulbură apele și după moarte

Vestea morții lui Evgheni Prigojin, liderul celei mai temute armate private din lume, Wagner, s-a răspândit cu rapiditate pe tot globul, însă nu toată lumea ar fi dat crezare acestei informații, ținând cont de istoria grupului Wagner și de relațiile lui cu Putin.

Avionul lui Evgheni Prigojin s-a prăbușit miercuri, 23 august, în regiunea Tver, după ce decolase de pe „Șeremetievo”, din Moscova, cu destinația Sankt Petersburg.

 „Rămâne de văzut dacă acesta este de fapt șeful Wagner sau cineva care călătorea sub numele de Evgheni Prigojin. Știm că Prigojin obișnuia să folosească pseudonime, dar în același timp avea și persoane care-i foloseau numele în călătorii, o măsură de securitate pe care acesta o lua”, a declarat analistul politic Keir Giles.

„Noi suntem patrioții patriei noastre”

După ce Putin i-a acuzat pe mercenarii Wagner de „trădare” și de faptul că „au înfipt un cuțit în spatele” armatei ruse, Prigojin nu a întârziat cu replica președintelui rus, afirmând  că sunt „patrioți” care nu își doresc „ca țara să trăiască în continuare în corupți și minciună.”

„În legătura cu trădarea de patrie, președintele a greșit profund. Noi suntem patrioții patriei noastre. Am luptat și luptăm. Nimeni nu are de gând, la cererea președintelui, a FSB-ului sau a altcuiva, să se predea. Nu ne dorim ca țara să trăiască în continuare în corupție, minciună și birocrației”, a spus Prigojin, într-o declarație audio publicată pe Telegram.

CITEȘTE ȘI:

Prigojin a declanșat REVOLUȚIA în Rusia! / Moscova, sub teroare, orașul Rostov pe Don a „căzut” în mâinile Wagner! – VIDEO

ULTIMA ORĂ! Putin, primul AVERTISMENT după revolta lui Prigojin. „Ne confruntăm cu o trădare, responsabilii vor fi aduși în fața justiției”

Moartea lui Prigojin, o ÎNSCENARE? „Avea persoane care-i foloseau numele în călătorii

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Care este numele real al Elenei Lasconi? Puțini sunt cei care știu ce scrie în...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Rusia pregătește lovituri de răzbunare pentru atacurile cu rachete ATACMS ale Ucrainei din Kursk
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
După ce a născut, o femeie și-a ascuns bebelușul într-un sertar. A rămas acolo timp...
„Orașul de sub gheață”: O misiune NASA a dezvăluit o bază militară secretă ascunsă în...
Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României
Povestea femeii care a intrat la menopauză de la 14 ani: „Am trăit ani de...
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Cine sunt românii care vor beneficia de pensii mai mari în luna decembrie. Banii vor...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
Donald Trump, propus pentru nominalizarea la Premiul Nobel pentru Pace 2025
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Au fost interzise! Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum
Haos în Capitală. Sindicaliștii de la metrou anunță grevă
Cum arată casa lui Călin Georgescu, acolo unde este, de fapt, sediul de campanie al...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
”Suferea de dorul soției, n-a mai putut trăi fără ea” Ultima dorință a lui Andrei...
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Un studiu arată că ești un cetățean mai bun atunci când îți pasă de felul...